04 decembrie 2011

#14. Întrebările Lui Yahweh

Scriptura Iov 38-39

Ceva mă surprinde foarte mult când am început să citesc aceste capitole este faptul că, Dumnezeu, în sfârșit, după o perioadă sfâșietoare de tăcere, vorbește, dar cuvintele lui nu sunt încurajatoare, ci răspunsul Lui a fost serie de întrebări. Oare de ce? Oare Dumnezeu este chiar așa de insensibil, adică după o perioadă în care Iov a pierdut TOTUL, prietenii lui îl judecau, oamenii care l-a un moment dat îl respectau, iar acum îl batjocoreau, Iov se simțea mai mult a câine decât om, și Dumnezeu tot ce poate să facă este să îi pună întrebări? Cam așa pare, dacă nu-L cunoști pe EL, inima Lui.

Nu există nici o persoană mai sensibilă, mai plină de dragoste, mai blândă, mai bună ca și Dumnezeu în întreaga lume. Și totuși de ce de foarte multe ori în momentele noastre cele mai dureroasă El nu numai că tace, dar atunci când începe să vorbească ,EL pune întrebări. De ce, de ce înfige și mai mult cuțitul în rană? De ce? De ce și El?

De ce și EL? Pentru că El este Dumnezeu, El vede mai mult decât putem noi vedea, El nu numai că vede trecutul, dar vede și viitorul, El nu numai că vede timpul, dar vede și nevoia ta reală. Din experiență îți spun că întrebările Lui ca și răspuns, întotdeauna m-au adus mai aproape de El, și nu numai, dar m-au ajuns să cresc. În prima fază întrebările Lui par că îți aduc și mai multă confuzie, dar defapt observi că după puțin mai multă 'confuzie' din partea Lui, de fapt se face lumină, de fapt poți să vezi adevărul pentru prima dată.

Întrebările Lui în cele mai dificile momente, atunci când poate aș vrea să vad că se întâmplă minuni,  nu numai că mă ajută să cresc, dar mă ajută să lupt în continuare, îmi dau puterea de a merge spre victorie, îmi dau claritatea cu privință la adevăratul meu dușman.

Deși nu-mi plac de fel, întrebările Lui își au rostul, și sincer fără întrebările Lui, care parcă te sfâșie,  nu aș fi cine sunt astăzi. Știu că dacă El nu mi le-ar adresa nu aș deveni niciodată persoana care El ar dori și după care eu tânjesc să fiu.

Întrebările Lui sunt de fapt răspunsul după care căutam de atâta timp!  


A.W.