# 22. Eu?.. Ei?... Tu?...

Scriptura Genesa 30 – 31

În timp ce scriu mă gândesc la omul care stă pe stradă, îl văd deseori în drum spre servici, bea, fumează, arată jalnic, şi totuşi în ochii lui se citeşte ceva: singurătate, nevoia de a fi iubit, acceptat, de a şti că este cineva căruia îi pasă. Mă gândeam că daca eu aş muri, soţul ar suferi, familia mi-ar simţi lipsa, sunt oameii care ar şti că am plecat, dar dacă acel om ar muri? Ar observa cineva? I-ar păsa cuiva?Ar vărsa cineva o lacrimă?

Zilnic probabil că zeci de oameni trec pe lângă el, şi nimeni nu-l observă, sau poate din când în când câte o persoană îi aruncă o moneda, aşa ca unui căine. De ce se întâmplă asta? Putem să dăm vina pe căderea din Eden şi să mergem mai departe, sau să-l învinovăţim pe el, a făcut alegeri greşite, şi totuşi nici una dintre scuze nu se află în lista lui Isus, lista lui conţine „ Iubeşte-ţi aproapele aşa cum te-am iubit Eu.” Noi, oamenii suntem experţi să ne punem în centrul propriului univers, să folosim oamenii pentru propriul interes, noi chiar şi noi, creştini facem asta de multe ori. Poate nu călcăm pe oameni la propriu, dar in atitudinea noastră, unii oamenii nu valorează mai mult decât un câine. Ne credem superiori, credem că viaţa este despre a ne simţim noi bine.

Rahela şi Lea erau într-o continuă competiţie, chiar şi Iacov cu Esau se aflau oarecum într-o competiţie. Care are mai mulţi copii. Amândouă se aflau în centrul propriului univers. Planul LUI este interdependenţă, nu indepedenţă, nu dependenţă, nu competiţie.

O situţie tragică, o situaţie din care de atâtea ori fac şi eu parte, trist, dar...există o soluţie. Soluţia a fost dată în urmă cu mult timp. Viaţa, fie că vrem să trăim în concordanţă cu acest adevăr sau nu, nu este despre noi, este despre EL; Dumnezeu, El este în centru. Situaţia se schimbă atunci când recunoaştem adevărul acesta, universul nu se învârte în jurul nostru.

Trăind în conformitate cu acest adevăr, atunci nu ar trebui să mai fie oameni despre care nimeni nu ştie că trăiesc sau că au încetat să mai existe. Nu pot să schimb întreaga lume, dar lumea din jurul meu pot, poate că nu pot să spun tuturor oamenilor că îmi pasă, dar celor cărora pot, vreau. Şi dacă un suflet pleacă, să nu trec nepăsătoare, să trec zâmbind ştiind că am făcut ceva, am întins o mână, şi că într-o zi ne vom revedea, acasă.

Suntem egali, în faţa Lui, eu, tu, noi toţi avem aceaşi valoare. Deci viaţa nu este despre mine, sau despre ei, Nu Eu, Nu Ei, ci EL, Dumnezeu.

A.W.

# 21. PUSTIETATEA

 Scriptura: Genesa 27 – 29

Iacov a fost un om care în prima parte a vieţii sale a fost un om viclean, manipulator, înşelător. Asta toate urmau să schimbe atunci când a ajuns pe punctul, oarecum, cel mai josnic, şi-a înşelat fratele, apoi nu s-a oprit aici ci pentru a fura binecuvântarea lui Esau, şi-a înşelat tatăl. În loc să de-a faţă consecinţelor acţiunilor sale, a fugit. Iacov fuge în pustie.

În drumul său spre Laban, Dumnezeu îl întâlneşte pe drum. Dumnezeu avea planuri mari cu Iacov, şi într-un vis, în mijlocul pustietăţii, Dumnezeu decide să îi arate lui Iacov o frântură din visul care-l avea pentru el.

Dumnezeu visa visuri mari pentru Iacov, dar înainte ca Iacov să ajungă la împlinirea acestor vise avea de a trece prin pustietate, prin atelierul sculptorului. Nu ai observat că atunci când Dumnezeu are o muncă intensivă de făcut la caracterul tău, El te scoate din contextul tău, de obicei pustietatea e preferata Lui, nu pentru ca să-ţi facă rău, ci pentru că e contextul cel mai propice transformării.

Timpul în care Iacov a trăit la Laban, Dumnezeu i-a modelat caracterul în aşa fel, încât atunci când Iacov a plecat de la Laban, era un om complet transformat. În timpul petrecut în pustietate, Iacov a umblat în papucii fratelui său, fiind înşelat de unchiul său, durerea pe care Iacov a simţit-o în dimineaţa când s-a trezit lângă Lea, nu doar i-a sfâşiat inima, dar i-a luat gradul acela de mândrie pe care îl avea şi probabil l-a făcut să simtă cu adevărat înşelăciunea pe care el însuşi a făcut-o lui Esau. În pustietate, Dumnezeu a şlefuit caracterul lui Iacov, i-a vindecat rănile din inimă,

Eşti cumva în pustietate? Ţi-a arătat şi ţie Dumnezeu un vis, dar în loc să trăieşti visul de afli într-un loc ciudat, total opus a ceea ce te aşteptai? Te simţi descurajat şi te întrebi unde este Dumnezeu? Dumnezeu este foarte aproape, aşa de aproape încât te şlefuieşte, uşor dar sigur, dă jos mândria, necredinţa, gelozia, lăcomia; dezleagă lanţurile ce te ţin legat, vindecă rănile. Te simţi ca şi cum ai fi în pustiu, dar de fapt eşti în atelierul Lui. Eşti pe drumul cel bun.

Vreau să fi încurajat, să nu renunţi, Visul Lui pentru tine, în primul rând este ca tu să devi ceea ce ai fost creat să fii, apoi urmează ceea ce vei facei.

Cineva spunea „ Fii bogat în ceea ce eşti, nu în ceea ce ai.” Pustietatea este locul în care Dumnezeu îţi imbogăţeşte caracterul.

A.W.