#20.SENTIMENTUL

Scriptura: Geneza 25 – 26

Capitolul 25 din Geneza este foarte cunoscut pentru faptul că aici citim despre Esau care și-a vândut dreptul de întâi născut pe o farfurie de supă. Cine ar face asta? Orice om care poate să gândească nu ar face asta. Imaginează-ți că tu ai o moștenire de la părinții tăi, un cont bancar consistent și o casă, iar tu se întâmplă că într-o zi vi de la servici, iar fratele tău ( care a primit mult mai puțin decât ai primit tu) tocmai are parte de o masă copioasă, iar tu renunți la moștenirea ta, pentru o friptură sau un grătar. Ai face asta?

Greșeala lui Esau a fost că s-a lăsat condus și controlat de sentimente. Și poate că noi nu ne vindem dreptul de întâi născut, dar dacă ne-am evalua viața, de câte ori ne-am lăsat condus de sentimente, iar aceasta nu a adus niciodată la ceva bun.

Ceva interesant ce am citit săptămâna aceasta despre sentiment sau emoție este faptul că emoția este o reacție la evaluarea unui eveniment. Pusă într-o formulă ar arăta așa: “EVENIMENT + EVALUARE = EMOȚIE”. De multe ori ne lăsăm conduși de minciună și anume că evenimnetul este egal cu emoția. Când de faptul totul are de-a face cu evaluarea pe care noi o facem sițuației în care ne aflăm. Esau a venit de la vânat și îi era foame, o foame de lup (evenimentul), dar el credea sau a zis în sinea lui că nu mai putea până își prepara ceva de mâncare, dacă nu ar fi mâncat atunci ar fi muri (evaluarea), și asta a rezultat la disperare, disperare după mâncare (emoția) care a condus la faptul că și-a nesocotit dreptul de întâi născut, și l-a vândut pe o farfurie de supă.

E ușor să-l judecăm pe Esau, dar cred că cel mai bine ar fi să învățăm de la el, faptul că și noi ne nesocotim statutul de copii ai lui Dumnezeu pentru o nimica toată. Chiar la aceasta se referea și Scriptura când spune că inima este înșelătoare și anume emoțiile noastre, dacă ne lăsăm conduși de sentimente, cu siguranță că vom ajunge în ruine. De ce atâția copii ai lui Dumnezeu cad în adulter? Trec prin anumite situații, evaluează greșit, și se lasă prađă sentimentelor. De ce atâtea copii ai lui Dumnezeu se trezesc cu ulcer la stomac, stop cardiac și multe altele care au decurs aici din cauza îngrijorării? Se lasă conduși de sentimente. E ușor să te lași pradă sentimentelor, dar e greu să stai și să lupți.

Punctul din ecuație la care trebuie să lucrăm este EVALUAREA. Acest punct schimbă toată ecuația. Trebuie să ne întrebăm dacă evaluarea noastră asupra situației respective este biblică. Evaluarea are capacitatea de a aduce moarte sau viață.

Un ultim exemplu. Auzeam mai demult de o femeie care a ridicat singură o mașină ce a căzut pe soțul ei. Aici vei spune că e vorba despre adrenalină, dar oare ce a dat curs adrenalinei să crească atât de mult încât o femeie să ridice cu propriile mâini câteva tone? Evenimentul s-a întâmplat, soțul ei repara ceva sub mașină când a căzut peste el, soția a făcut următoarea evaluarea, viața soțului meu depinde de mine, eu pot să fac ceva, acest lucru a adus la curaj care a dat frâu liber adrenalinei. Poate crezi că am adus la exremă cu exemplul acesta, poate așa este, poate că nu. Dar adevărul este că noi ne aflăm într-un război, și acesta nu este un război împotriva sângelui și a cărnii, ci este împotriva diavolului, și lui nu i-ar plăcea nimic mai mult decât să te vadă cum te lași condus de propriile sentimente, care sunt influențate de firea noastră căzută.

Te îndemn ca de aici înainte să evaluezi de două ori ceea ce ți se întâmplă, prima reacție poate va fi o evaluare greșită, oarecum ceva firesc să te îngrijorezi, dar trebuie să îi dai importanță și să faci evaluarea corectă. Cercetează-ți inima, are puterea de a da sau de a lua viața.

A.W.

#19. ASCULTAREA

Scriptura: Geneza 22 – 24

Pentru mine există două exemple supreme de ascultare în Biblie. Unul și cel mai mare este cel al lui Isus, care a fost ascultător până la moarte, și nu doar că a fost ascultatător atunci, ci El a trăit fiecare clipă din cei 33 de ani petrecuți pe pământ în ascultare de Dumnezeu.

Iar cea de-a doua persoană este Avraam, capitolul 22 este o reprezentare extraordinară a ascultarii.

Ca și copii a lui Dumnezeu suntem chemați să trăim în ascultare de Dumnezeu, de la cele mai mici lucruri până la cele mai mari.

Ascultarea lui Avraam a fost testată în cea mai adâncă parte din ființa lui. Nu a fost o testare teoretică sau teologică, ci o ascultare care a pătruns și a sfâșiat până în adâncul inimii sale. Avraam a fost chemat de Dumnezeu să Îi dea Lui tot ceea ce avea mai scump. A așteptat 100 de ani ca să primească ceea ce și-a dorit o viață întreagă, iar acum Dumnezeu îl chema să-l ofere ca și jerfă. Vedem că în capitolul 22, Avraam nu are o discuție cu Dumnezeu, nu se ceartă, nu argumentează, ci după ce Dumnezeu îi cere să-I dea tot ce avea mai depreț, Avraam a doua zi dis de dimineață se trezește, își trezește fiul. Inainte să-l trezească probabil că se uita pentru ultima dată cum dormea, se gândea că aceasta urma să fie una dintre ultimele dăți când îl va vedea dormind. Cu inima frântă, Avraam face primul pas, își trezește fiul, ia cu el tot ceea ce avea nevoie pentru jertfă și pornește pe drumul, care probabil că avea să fie cel mai lung, dar scurt drum din viața sa. Era o călătorie de 3 zile, dar cu fiecare pas care se apropia, inima lui Avraam devenea tot mai grea, lacrimile mai că deabea și le abținea, picioarele îi păreau tot mai grele, iar în același timp parcă drumul nu se mai termina, ar fi vrut să ajungă odată, să facă ceea ce avea de făcut, chinul lăuntric era cumplit. A ajuns pe munte și știți povestea, dar un lucru mă lasă cu ochii în lacrimi, cu inima tresărindă, mă lasă într-o închinare adâncă. Îmi și imaginez momentul, Avraam cu cuțitul gata să-și omoare fiul mult iubit, și dintr-o dată, o voce......o voce care a schimbat totul, Dumnezeu era acolo.

Ascultarea se găsește doar în cadrul relației dintre cel care cheamă și cel care urmează. Avraam avea o relație personală cu Dumnezeu. Ascultarea este o chemare de a urma.

Apoi un lucru și mai important de reținut este faptul că Dumnezeu era acolo cu Avraam în călătoria sa până la munte, era cu Avraam când și-a legat fiul și l-a pus pe altar, și Dumnezeu era acolo când Avraam a ridicat cuțitul.

Și apoi un ultim lucru. Ascultarea nu are de a face cu noi. În ascultare noi declanșăm un curs de evenimente ce îi va binecuvanta pe ceilalți. Dumnezeu este în centru, nu noi. Ascultarea de Dumnezeu are unele scopuri pe care noi nici nu ni le putem imagina, ascultarea trece dincolo de noi și situația noastră prezenta, dar începe prin răspunsul pe care noi îl dăm de a asculta.

Acultarea.....toți suntem chemați la a asculta. Nu știu ceea ce Dumnezeu îți cere să faci sau să nu faci în momentul de față, dar știu că merită să asculți. Noi chiar și astăzi beneficiem de după ascultarea lui Avraam. Vrei să ai o influență care să treacă dincolo de generația ta. Vrei ca viața ta să conteze pentru ceva? Atunci fă-o, dute sau stai, renunță sau primește, ascultă de ceea ce Dumnezeu îți cere.

Fiti binecuvantati!

A.W

#18. Cei trei copaci

Scriptura: Geneza 19 – 21

Dumnezeu i-a promis lui Avraam un fiu, un moştenitor, iar în capitolul 21 vedem promisiunea lui Dumnezeu devenită realitate. Doar că Avraam nu şi-a primit fiul când a crezut el şi cum a crezut el, Ismael nu era cel promis.

Aş vrea ca astăzi să va las cu o poveste, care nu-mi aparţine, dar care a rămas cu mine de multe vreme. Prima dată am auzit-o cu mulţi ani în urmă.

„Se spune că a fost odată un deal pe care erau 3 copaci. Intr-o zi copacii discutau între ei despre visele şi speranţele ce le aveau pentru viaţa lor . Primul zise: „Visul meu este ca într-o zi să devin un cufăr de comori, să fiu poleit cu aur şi să ţin înăuntrul meu doar pietre preţioase. Voi fi frumos sculptat şi toată lumea v-a vedea frumuseţea mea.”

Atunci cel de al doilea copac a zis: „ Eu, eu sper ca într-o zi să devin un vapor puternic, să port regi şi regine şi să călătoresc în colţurile lumii. Toţi se vor simţi în siguranţă datorită carcasei mele puternice.”

„Eu”, spuse cel de-al treilea copac, „ eu nu vreau să părăsesc niciodată dealul.Eu vreau să cresc şi să fiu cel mai drept şi mai înalt copac. Iar atunci când oamenii se vor uita la mine, ei să se gândească la Dumnezeu.”

Anii au trecut, timp în care cei trei copacii se rugau ca visele lor să devină realitate. Într-o zi un grup de pădurari au venit şi pe dealul unde se aflau copacii. Când unul dintre ei a ajuns la primul copac, a zis: „Acesta arată ca şi un copac bun, cu siguranţă că voi putea să-l vând unui tâmplar.”Şi a început să-l taie jos. Copacul era vesel, deoarece ştia că tâmplarul îl va face într-un cufăr de comori.

La al doilea copac, pădurarul spuse: „ Acesta arată ca şi un copac puternic, cu siguranţă că voi reuşi să-l vând în port.” Al doilea copac era fericit, deoarece ştia că era în drumul de a deveni un vaport puternic şi măreţ.

Când unul dintre pădurari s-a apropiat de al treilea copac, copacul abea dacă mai putea respira, deoarece ştia că dacă v-a fi tăiat, visul lui nu va deveni niciodată realitate. „ Nu-mi trebuie nimic special de la copacul meu” , spuse pădurarul şi tăie copacul jos.

Când primul copac a ajuns la tâmplar, în loc să devină un cufăr frumos, a fost făcut într-o iesle pentru a hrani animalele. A fost pus într-un grajd şi umplută cu paie.

Al doilea copac a fost tăiat şi făcut într-o barcă de pescuit. Visul lui de a deveni un vas puterniuc şi de a transporta regi s-a ruinat.

 

Al treilea copac a fost pur şi simplu taiat şi lăsat într-o baracă părăsită.

Anii au trecut, iar cei trei copaci au uitat de visurile lor.

Până într-o zi când un bărbat şi o femeie au venit în locul unde se afla ieslea. Femeia a născut un copil şi tatăl a pus copilul în iesle. Copacul a simţit importanţa acestui moment şi atunci a realizat că ţinea în el cea mai mare comoară din toate timpurile.

Ceva ani mai târziu, un grup de oameni s-au urcat în barca de pescuit făcută din cel de-al doilea copac. Unul dintre aceşti oameni era obosit aşa că a adormit. Când erau în larg, o furtună puternică s-a pornit şi barca ştia că nu era destul de puternică să-i ţină în siguranţă pe pasagerii ei. Atunci bărbatul care dormea s-a trezit, s-a ridicat şi a vorbit furtunii :”PACE”, şi furtuna s-a oprit. În acest moment copacul a realizat că el defapt îl purta pe Regele regilor în barcă.

Într-o vineri dimineaţa, cel de-al treilea copac s-a speriat în timp ce cineva l-a luat din legătura de lemne părăsite din baracă. Copacul s-a înfiorat în timp ce era purtat printr-o mulţime nervoasă şi violentă. S-a cutremurat în ce un soldat a ţintuit mâinile unui om în el. Copacul s-a simţit urât şi josnic....dezamăgit. Dar în dimineaţa de duminică, când soarele a răsărit şi pământul sălta de bucurie sub el, cel de-al treilea copac a ştiut că dragostea lui Dumnezeu a schimbat totul. L-a făcut pe el puternic şi de fiecare dată când oamenii se gândeau la el, ei se gândeau la Dumnezeu.

Atunci când lucrurile par că nu merg cum am dori noi, întotdeauna şă şti că Dumnezeu are un plan pentru tine, tu puneţi doar încrederea în El. Fiecare dintre cei trei copaci au primit ceea ce şi-au dorit doar că nu în modul în care ei şi-au imaginat.

A.W.